Patriarhul Nicodim Munteanu a fost pomenit la Mănăstirea Neamț

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 19, 2019   Autor: Flavius Popa

Obștea Mănăstirii Neamț dimpreună cu părinții profesori de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” și cu preoții veniți din zona Neamțului, s-au rugat pentru sufletul vrednicului de pomenire Patriarhul Nicodim Munteanu, stareț al mănăstirii în perioada 1924 – 1935 și cel de-al doilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române de la ridicarea ei la rang de patriarhie. Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica voievodală a așezământului monahal, și a continuat cu oficierea slujbei Parastasului pentru sufletul patriarhului nemțean. Spre final, părintele stareț Benedict Sauciuc le-a vorbit celor prezenți despre atașamentul deosebit al PF Nicodim pentru Mănăstirea Neamț, așezământ unde a intrat în monahism: „Ne-am adunat astăzi aici, în zi de 19 septembrie, chiar dacă au trecut două luni de la împlinirea a 70 de ani de când patriarhul a venit la Mănăstirea Neamț, și prin dragostea părinților slujitori care au răspuns invitației, am săvârșit Sfânta Liturghie pentru pomenirea Patriarhului Nicodim. Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile iar sufletul patriarhului, dimpreună cu părinții săi, monahul Varnava și monahia Veniamina, să fie în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde ne dorim și noi să fim dacă facem ceea ce este bineplăcut înaintea Domnului”.

Evenimentele de astăzi săvârșite la Mănăstirea Neamț se înscriu în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Patriarh de vremuri grele - război și confruntări politice 

Patriarhul Nicodim Munteanu, de loc din Pipirig, județul Neamț, s-a născut la data de 6 decembrie 1864, într-o familie de ţărani credincioşi, la botez primind numele Nicolae. A urmat școala primară în satul natal, a învățat la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Iași și a urmat studiile Academiei Duhovnicești din Kiev. Nicolae Munteanu și-a început ucenicia la Schitul Pocrov și a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț, primind numele de Nicodim, iar în anul 1896 a fost hirotonit ieromonah. A lucrat în cadrul administrației mitropolitane de la Iași și a fost vicar administrativ al Eparhiei Dunării de Jos, îndeplinind pentru o scurtă perioadă și funcția de director al Seminarului „Sfântul Andrei” de la Galați. În anul 1909 a fost ales arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titulatura de „Băcăuanul”, iar timp de 11 ani, în perioada 1912-1923, a păstorit Episcopia Hușilor, până la data de 31 decembrie 1923, când s-a retras din scaunul chiriarhal și a fost numit stareț al Mănăstirii Neamț. În timpul șederii sale la Neamț, Nicodim Munteanu a ridicat o reședință mitropolitană, dar şi actuala clădire a seminarului teologic din vecinătatea așezământului monahal. De asemenea, viitorul patriarh a refăcut tipografia mănăstirii, unde au fost tipărite numeroase cărţi bisericeşti. La data de 30 iunie 1939 a fost ales ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Începând cu vara anului 1947, Patriarhul Nicodim s-a retras la Mănăstirea Neamţ iar la data de 27 februarie 1948 a trecut la cele veșnice.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri